Cea mai așteptată competiție de schi din Straja și, probabil, cea mai longevivă, se va desfășura, la sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, pe pârtia Sfântul Gheorghe. Aproximativ 200 de concurenți sunt așteptați să se întreacă pe pârtie la Cupa Comexim, organizată încă din 1993 de unul dintre principalii investitori din zonă, Emil Părău. Concursul, ce constă într-o cursă de slalom contracronometru, va începe la ora 11:00. Înscrierile se fac la terasa Montana între orele 09:00-10:00.
„Este un concurs pentru schiori de toate vârstele. Competiția se va derula pe șapte categorii de vârstă, la băieți și fete. Sunt paticipanți de la trei ani la peste 35 de ani. Anii trecuţi am avut concurenţi chiar și de doi ani. La finalul concursului, toți copiii vor fi premiați. Recompensele pentru cei mai buni sportivi vor consta în cupe, diplome și bani. Valoarea totala a premiilor este de aproximativ 20.000 de lei”, a declarat, pentru GO Hunedoara, organizatorul concursului Emil Părău.
Nu se percepe nicio taxă de participare, însă toți competitorii vor fi obligați să respecte toate măsurile privind combaterea răspândirii Covid-19.
Cupa Comexim a fost organizată pentru prima dată, în Straja, de Emil Părău, în urmă cu 28 de ani, și se desfășura aproape de vechea cabană. Emil Părău a mai menționat că acest sezon, deși marcat de pandemia de coronavirus, a fost cel mai bun pentru investitorii din Straja, din toate timpurile. Numărul turiștilor a depășit orice așteptări, iar stațiunea montană este și acum plină „ochi”.