Unul dintre cele mai dificile și tehnice maratoane din România, „Retezat Mountain Run”, se apropie cu pași repezi de start. Au mai rămas doar câteva zile în care participanții se pot înscrie, online, în cursa ce va avea loc la începutul lunii viitoare, în 10 august. Aproximativ 400 de sportivi sunt așteptați să se alinieze la startul competiției ce are ca punct de plecare baza pârtiei Râușor. Și copiii vor avea cursa lor! Recunoașterea traseului de semimaraton se va face, în acest weekend, sâmbătă, 27 iulie.
Pregătiți să cutreiere Retezatul într-o cursă contracronomentru
Startul tuturor curselor va fi în Stațiunea Râușor, de la baza pârtiei de schi. Traseul acestora este comun până pe Vârful Retezat, unde va fi primul punct de sprijin. De aici, Crosul coboară înapoi către Râușor, pe traseu pe care urcă Maratonul și Semimaratonul. Participanții la acestea din urmă curse pleacă spre Lacul Bucura, unde se va afla cea mai importantă stație de suport a concursului.
„Între alergătorii montani care cor participa la competiție se numără și primii trei clasați la competiții de acest gen, din Europa. Ne așteptăm să avem aproximativ 400 de concurenți, iar până acum sunt 280 de persoane înscrise. Este o competiție adresată atât sportivilor de performanță cât și celor amatori, dar și copiilor, pentru care înscrierea în concurs este gratuită. Înscrierile și plățile online se pot face până în 31 iulie. După această perioadă, concurenții se vor putea înscrie și la fața locului, până în dimineața zilei concursului, însă plata se va putea face numai în numerar și nu se garantează existența tricoului în kitul de participare.
Premiile sunt în valoare de aproximativ 37.000 de lei, bani și obiecte oferite din partea sponsorilor”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Bill Moldovan, organizator al evenimentului.
Recunoașterea traseului de semimaraton, weekendul aceasta
Recunoașterea traseului de semimaraton se va face weekendul viitor, sâmbătă, 27 iulie, de la ora 8:30. Plecarea se va face din fața Pensiunii Clif Alpin din Râușor. De acolo, traseul urmărește drumul forestier spre Culmea Valerească – Vf. Preluce – Vf. Retezat – Şaua Retezat – sub Vârful Bucura – Tăul Porții – Lacul Bucura – Şaua Bucurei – Lacul Pietrele – Valea Pietrelor – Cabana Gențiana – Cabana Pietrele – Valea Stânișoarei – Culmea Ciurila – revenire în Râușor.
Mai multe detalii puteți găsi pe https://retezat-maraton-rausor.ro/regulament/ , iar înscrierile se pot face pe https://retezat-maraton-rausor.ro/inscriere/ .
Detaliile curselor:
CROS
- Distanța acoperită 12,8 km, 1260 m diferență pozitivă de nivel.
- Plecare din Râușor, traseul urcă spre Refugiul Condor – Valea Șteviei – Șaua Lolaia – Vf. Retezat – Vf. Prelucele – Culmea Valerească apoi urmărește drumul forestier spre sosire la baza pârtiei Râușor.
SEMIMARATON (1 punct ITRA)
- Distanța acoperită 24,9 km, 1960 m diferență pozitivă de nivel.
- Plecare din Râușor, traseul urmărește drumul forestier spre Culmea Valerească – Vf. Preluce – Vf. Retezat – Şaua Retezat – sub Vârful Bucura – Tăul Porții – Lacul Bucura – Şaua Bucurei – Lacul Pietrele – Valea Pietrelor – Cabana Gențiana – Cabana Pietrele – Valea Stânișoarei – Culmea Ciurila – sosire baza pârtiei Râușor.
MARATON (2 puncte ITRA)
- Distanța acoperită 39,7 km, 3340 m diferență pozitivă de nivel.
- Plecare din Râușor, traseul urmărește drumul forestier spre Culmea Valerească – Vf. Preluce – Vf. Retezat – Şaua Retezat – sub Vf. Bucura – Tăul Porții – Lacul Bucura – Ref. Salvamont – Căldarea Berbecilor – Vf. Peleaga – Vf. Păpușa – Vf. Păpușa Mică – sub Vf. Custura – Şaua Plaiul Mic – Poiana Pelegii – Lacul Bucura – Şaua Bucurei – Lacul Pietrele – Valea Pietrelor – Cabana Gențiana – Cabana Pietrele – Valea Stânișoarei – Culmea Ciurila – sosire baza pârtiei Râușor.