După o lungă perioadă, pricinuită de pandemie, în care evenimentele culturale au lipsit cu desăvârșire, reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva i-au răsfățat pe deveni cu o serie de spectacole menite să readucă starea de bine. Una dintre surprizele din luna iulie a fost „Festivalul de Folclor al Cetății”. Acesta, deși s-a aflat la prima ediție, a fost primit neașteptat de bine de către public. Parcul de la poalele cetății a devenit, pentru trei zile, neîncăpător pentru publicul numeros venit să urmărească prestația artiștilor consacrați de muzică populară ce au urcat pe scena amenajată în fața statuii marelui poet Mihai Eminescu. Nici chiar ploaia nu i-a alungat pe oameni din fața scenei.
După succesul răsunător al primei ediții, se dorește permanentizarea „Festivalului de Folclor al Cetății”
Acest festival a însemnat, pe scurt, 12 ore de muzică şi dansuri populare, în trei zile de spectacole, cinci ansambluri şi două grupuri folclorice, alături de 40 dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică populară din Transilvania și Banat. Așadar, după succesul acestei prime ediții, la care a participat public din tot județul, dar și din Alba sau Arad, organizatorii se gândesc să permanentizeze acest festival.
„M-am bucurat nespus să văd la acest festival foarte mulți tineri, care sunt convins că vor transmite dragostea lor pentru folclor generațiilor ce vin. Și, în acest fel, nu ne pierdem identitate, originile și frumoasele noastre cântece care i-au însoțit pe străbunii noștri în toate momentele vieții. După această primă ediție, care a fost primită neașteptat de bine de către cei prezenți, ne propunem să permanentizăm acest festival, care să devină un brand, o emblemă a municipiului Deva. Astfel, vom așeza Deva alături de puținele orașe din țară în care se organizează astfel de festival. Ne dorim să creștem, odată cu fiecare ediție, și să aducem în fața publicului și alte ansambluri folclorice din țară, dar și de peste hotare”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, șef Serviciu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Acesta a mai menționat că acest reușita acestui eveniment se datorează unei echipe fenomenale.
„Succesul acestui festival se datorează muncii unei întregi echipe, colegii mei de la Centrul Cultural Drăgan Muntean, cei de la SPIGM Deva, reprezentanților Colegiului Național Decebal, precum și altor colegi de la Primăria Deva. Doresc să le mulțumesc tuturor pentru implicare, dăruire și profesionalism. De asemenea, mulțumesc minunatului public care ne-a răsplătit pe deplin pentru munca noastră și, în mod special domnului primar Nicolae-Florin Oancea. Acest festival fiind organizat la dorința expresă a domniei sale”, a mai menționat Cristian Fodor.
Luna august aduce noi evenimente, unele în premieră, la Deva
August este o altă lună în care reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” pregătesc o serie de surprize pentru publicul devean. Începutul de lună, 5-8 august, aduce la Deva un festival de film ce se va desfășura atât în exterior, cât și în interior. Iar fiecare seară de film va fi acompaniată de un concert susținut de trupe renumite din țară. Locul de întâlnire va fi același: Parcul Cetății.
În apropiere de sărbătoarea Sfintei Marii, în 12 august, la Centrul Cultural va avea loc un spectacol de Pricesne, iar în perioada 20 -22 august se va organiza, în premieră, „dEvA Magic Summer”. Este vorba despre trei seri în care muzica de jazz, blues și crossover, va răsuna la poalele cetății.
Spre final de lună, în 29 august, Filarmonica din Sibiu revine pe scena din Parcul Cetății pentru a susține un nou concert de excepție.
Așadar, seri magice îi așteaptă pe deveni și în luna ce vine, iar organizatorii spun că surprizele nu se opresc aici.