Turiștii și localnicii care vor poposi, duminică, 31 iulie, în Cetatea Deva, între orele 11:00 și 13:00, vor avea ocazia să asiste la rondul cavalerilor din Garda Cetății.
Oștenii vor efectua activități de strajă și patrulare între zidurile monumentului istoric, în zona Foișorului de la Poarta II.
„Turiștii vor putea să asculte frumoasele legende și istoria fascinantă a Cetății Deva care este considerată una dintre cele mai importante fortificații medievale din Transilvania. Cei care doresc vor putea să participe la activități de inițiere în scrimă și tir cu arcul”, a declarat pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, șef Serviciu Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Totodată, participanții la eveniment vor avea posibilitatea să afle amănunte despre folosirea armelor medievale și antrenamentele specifice oștenilor.
Accesul în Cetatea Deva se poate face numai pe jos, pe la Poarta I.