Pregătirile sunt în toi în municipiul Brad, unde, la final de săptămână, se vor sărbători zilele orașului. Muzicieni de renume vor urca pe scena amplasată în centrul orașului, între care Ștefan Bănică Jr., Amna, Oana Radu, dar și îndrăgiți interpreți de folclor.
Vor fi organizate o serie de competiții sportive, sunt premiați cei mai harnici brădeni și cei mai merituoși elevi, iar cei mai pofticioși dintre participanți sunt invitați să devoreze, contracronometru, cât mai mulți virșli.
Sâmbătă seara, va aduce și un impresionant spectacol de lasere, iar distracția se anunță la cote maxime.
Trei zile cu petreceri și voie bună
Evenimentul începe vineri, 18 august, când pe scena din Piața Aurului vor urca câțiva tineri brădeni talentați. Iar seara va continua cu concerte susținute de Oara Radu și Dorian Popa.
Sâmbătă, 19 august, vor fi premiați tinerii brădeni cu rezultate deosbite, iar locuitorii urbei care s-au remarcat în câmpul muncii vor primi plachete de excelență. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de Amna și Ștefan Bănică Jr., iar seara se va încheia cu un impresionant spectacol de lasere.
Ziua de duminică este rezervată folclorului, dar și competițiilor. Dimineața devreme, în jurul orei 9:00, în Carierul Micro I , peste Luncoi, va fi organizat Turul ciclist „Drumul Aurului” – ediția aVII-a, și Crosul „Drumul Aurului” – ediția a III-a.
„Și anul acesta am pregătit o serie de surprize pentru brădeni și toți cei care ni se vor alătura. În fiecare din cele trei zile vom avea oaspeți din Franța, Spania și Italia, cu care vom semna protocoale de înfrățire. Și, nelipsite vor fi întrecerile sportive. Ca în fiecare an, îi așteptăm pe gurmanzi să participe la competiția de devoratorilor de virșli, ajunsă la cea de-a XIV-a ediție. Vă așteptăm la Brad, să ne bucurăm împreună de cele trei ile de sărbătoare!”, a declarat, pentru GO Hunedoara, primarul municipiului Brad, Florin Cazacu.
Duminică, ziua folclorului
Ultima zi de sărbătoare aduce pe scena de la Brad o serie de interpreți de folclor, dar și Ansamblul Doina Crișului Brad. Vor încânta publicul cu muzica lor: Vlad Lință, Oana Rus, Teodora-Larisa Petruț, Maria – Magdalena Stîngă, Ecaterina Gavrilă, Ovidiu Olari, Ciprian Roman , Cristian Fodor, Mariana Anghel, Oana Bozga-Pintea și Lavinia Goste și Marius Zorilă.