Au fost două zile pline de evenimente, la Deva, unde au fost sărbătoriți tineri și copii deopotrivă. Piața Unirii a devenit neîncăpătoare, vineri seara, când sute de tineri au cântat și au dansat alături de trupe îndrăgite. Ziua Copilului a fost plină de culoare și zâmbete, iar copiii s-au bucurat de multitudinea de surprizele pe care organizatorii le-au pregătit pentru ei.
Evenimentele dedicate tinerilor au avut loc vineri, de la ora 18:00, când pe scena amplasată în Piața Unirii, din centrul municipiului Deva, au urcat soliști și trupe îndrăgite. Concertele susține de Kuky, The Story, și invitații speciali ai evenimentului: Andrei Bănuță și YNY Sebi au făcut deliciul publicului. Tinerii au cântat și s-au distrat alături de trupele preferate, iar jocurile de lumini au completat perfect seara.
„Evenimentul organiat pe parcursul celor două zile a fost o reușită totală. Am avut un public energic a savurat concertele special pregătite pentru seara tineretului, iar cei mici, pe care i-am sărbătorit în prima zi a lunii iunie, au fost fermecați de evenimentele și surprizele pe care le-am pregătit pentru ei. Au fost două zile fermecătoare, pline de energie, zâmbete și culoare”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Cristian Fodor, directorul Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
Ziua Copilului, cu spectacole, jocuri și multe zâmbete
Ziua de 1 iunie a fost dedicată în totalitate copiilor. Începând cu ora 9:00, Piața Unirii s-a transformat în loc de întâlnire pentru toți copiii din oraș. Gazdele spectacolului i-au așteptat cu: pictură pe față, cele mai îndrăgite personaje din desenele animate, baloane colorate, spectacol de magie interactivă, jocuri și concursuri, spectacole de dans și dansuri amuzante, atelier de materiale reciclabile, modelare de baloane și multe alte activități distractive.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva și Primăria Municipiului Deva.